miercuri, 21 aprilie 2010

hai sictir!

Subiectul de azi...conversaţie de palier!

Cu toţii suntem înconjuraţi de babete care mai de care mai interesante şi stresante. Coconate, date cu ruj ciclam sau roşu intens, cu părul cel alb vopsit în nuanţe movulii, cu baston sau fără baston, grase sau uscate - babele ne invadează buna dispoziţie fix când ne aşteptăm mai puţin.

Astăzi spre exemplu - o splendoare a lunii aprilie. Soare afară, o oră deloc matinală, după un somn îndelungat şi îmbelşugat de vise din care m-am trezit veselă şi odihnită. Ajung în bucătărie, imi pregătesc la aparatul de mocca o cafea, şi deschid frigiderul să culeg cutia de lapte. Surpriză - ioc lapte. Booooon. Fuga în sufragerie, trage o pereche de blugi pe tine, ia portofelul şi cheile şi jos la magazin.
Nimic spectaculos. Până aici.
Mă întorc spre casă linistită, inspirând aerul proaspăt şi primăvăratic, încărcat de toxine şi gaze de eşapament.
Intru în scara blocului, iau liftul, cobor la mine pe palier, şi surpriză...vecinica....o doamnă respectabilă...stă în capătul scărilor, vorbind cu nenea care face curat pe scara blocului.
Eu îmi văd liniştită de traseul meu până la uşa apartamentului, şi când scormoneam concentrată în buzunar după maldărul de chei, aud vocea suavă a babetei...

Domnişoară...nu aveţi de gând să faceţi nimic cu preşul dumneavoastră?

Mă întorc spre voce cu o privire încurcată. Vecina continuă.

Arată cam urât..uite ce colţuri întoarse are...ar trebui să îl schimbaţi. Vrem să arate bine aici la noi pe palier.

Privirea mea caută preşul în cauză, cel care stătea cuminte sub talpa tenisului drept. Nedumerită mă întreb ce are cucoana cu liniştea sufletului meu. Mă uit la covor - covorul se uită la mine - la naiba! Ne-am obişnuit unul cu altul, de atâta vreme. Suntem amici chiar. Am trecut împreună prin pantofi mocirliţi, şoşoni înzăpeziţi, sandale prăfuite...cum să ne despărţim taman acum?

Stau cu biscuiţii şi laptele în braţe, cu cheile în mâna dreaptă...în minte mi se învârt aburii de la cafeaua mult dorită...

Mă mai uit o data la babă, descui uşa, intru, şi închid uşa în urma mea.


Dedicaţie vecinicăi: nuzir1x

Bună dimineaţa lume!


marți, 20 aprilie 2010

zâmbind în ploaie





În paradisul meu
A început să plouă.

De sprânceana stângă
Stă agăţat un curcubeu.

Gri

Nimic nu’i al meu
Când plouă.

Doar umbrele din trecut
Şi stropii ploii de amiază.




marți, 13 aprilie 2010

my garden of silence








un ceai cald,
mancare chinezeasca
si
o noua freza.
what could be better?