jocul cu mastile

A ajuns acasă. Faţa îi zace tristă, de parcă nişte elastice transparente s-ar fi rupt şi colţurile gurii, ale ochilor, nările şi sprâncenele, toate au alunecat într-o avalanşă de plastic topit.

Ciorchinul de măşti îi căzu din mână. S-au revărsat toate pe podeaua plină de praf. Zac acolo perechi de pleoape cu gene lungi si negre, întoarse, sau scurte şi chele, nasuri ba cârne, ba alungite, cocoşate sau în vânt. Buze cărnoase şi gustoase sau subţiri şi ironice.

Un amalgam de mimici şi ipostaze, de ticuri asunse sub cute de piele rece.

Cu o lentoare gravă îşi indoaie genunchii şi se aşează. O amintire îi fulgeră prin ochii opaci. Undeva departe..... o imagine îi răsare.... în minte.


Cu fruntea înnourată
Şi pleoapa îngreunată
Cu zâmbetul strivit
Şi gândul fulguit

Mergea..

O adiere îi mângâie chipul vopsit,
Mască de bufon cu rânjet de grifon.
Să-şi ducă blestemul fusese osândit...
...purta pecetea hidoasă drept blazon.

Rege încoronat,
măreţ şi sălbatic..
În împărăţia iluziilor...
singuratic...

A naufragiat.


Umbra a fugit rapid.
A rămas în urmă doar praful lipit de măşti. Toate uzate, ridate, cu pielea tocită.

În oglinda lipită de perete se cuibărea o faţă străină. Nu era cea ştiută. Pielea era pictată în mii de culori ireale, nebănuite. Tonurile carnaţiei erau cumva altcumva. A dus mâna la obraz să îl şteargă, dar nu a făcut decât să întindă şi mai mult petele.
Ştia demult că faţa adevărată a ramas doar o amintire a ceea ce a fost, si ceea ce nu va mai fi. Aşa că, împleticindu-se, a reuşit să închidă neonul strident.

Maşinal, fără nici o urmă de entuziasm, şi-a strâns colecţia de măşti, adunate de-a lungul anilor, şi s-a întins pe patul impersonal, alaturi de miile de chipuri ce priveau înauntrul şi înafara sa.